You are currently viewing Hrana vie

Hrana vie

Într-un an guvernat de energia apei o să spun câteva cuvinte despre pământ şi hrană..
Am împărtăşit, la intalnirea precedentă, din tainele hranei. Nu am vorbit numai despre hrana compusă din alimente, ci şi din cea nevăzută cu simţurile obişnuite, dar la fel de importantă.
Poate chiar şi mai importantă dacă ţinem cont că procese atât de complexe şi subtile se produc în jurul nostru, în corpurile noastre de putere emotională, senzitivă, creativă, informaţională.
Gândurile şi sentimentele noastre sunt ingredientele de bază ale mâncării noastre. Acea pâine de toate zilele, de care se vorbeşte in cărţile pe care le numim sfinte şi care stă la căpătâiul hranei noastre este compusă din frânturi din ceea ce suntem şi putem fi noi ca sentimente. Firimituri si felii din această pâine preţioasă, zămislită doar cu iubire, ne stau mereu pe masă atunci cand zâmbim, binecuvântăm şi colorăm ceea ce avem in faţă, in fiecare clipă.
Hrana trece prin stomac, dar este doar o parte a ei. In rest trece prin inima şi sângele nostru. Putem avea acea inimă mare, a înaintaşilor, doar dacă rădăcinile noastre redevin puternice. Iar rădăcinile ne sunt sentimentele pe care le avem faţă de pământul pe care călcăm şi pe care intr-un fel il dispreţuim prin indiferenţa şi nepăsarea cu care îi cerem roadele. Ii cerem hrana biologică, organică, cât mai curată, dar nu ne oprim din goana noastră pentru a-i cânta ceva din adâncul inimii, pentru a-l alina cu o vorbă bună, cu un surâs de compasiune, care uneşte fiinţa noastră cu a lui. Suntem, într-adevăr, ceea ce mâncăm, adică suma hranei noastre zămislită din muncă, sentiment, binecuvântare, recunostinţă.
Când iubirea ne va uni in jurul unei mese, fie ea compusă din membri unei familii, sau a unei colectivităţi, gustul ei va deveni mai bun, mai gustos, mai vindecător. Calitatea de hrană organică va fi redefinită nu de nişte etichete, ci de capacitatea sufletelor noastre de a produce materie primă de calitate.
Nu avem nevoie de noi tehnologii şi curente alimentare separatiste şi limitative pentru a avea o hrană care să ne hrănească şi să ne vindece, ci de o inimă in jurul meselor noastre comune. Să binecuvântăm ceea ce putem încă avea prin recunoştinţă şi prin iubire.