Vindecarea sufletului – mesajul

Vindecarea sufletului – mesajul

Inima ta nu este pe deplin vindecată. Acolo, printre oameni, ai învăţat răbdarea şi bunăvoinţa, apoi ai început să simţi picături din acest balsam numit compasiune. I-ai simţit fiorul dulce atunci, în faţa unui om bolnav, al unui copac, al nemărginirii cerului. Dar doar ai gustat din acest nectar care curge din însăşi Fiinţa Sa. Este nevoie să te umpli de el, apoi din cupa ta să se reverse şi altora. Acolo, pe pământ, oamenii au nevoie aproape disperată din această băutură magică. Câteodată este nevoie doar de câteva picături puse pe buze, pe suflete, pentru ca o fiinţă să nu mai fie ca inainte. Un dor din ce în ce mai aprig îl va face să caute în el însuşi acest balsam. Sufletul omului a fost lucrat cu blândeţe şi înţelepciune infinite pentru a produce această formă pură de energie care vindecă, dă viaţă la nesfîrşit şi însufleţeşte. Acest amestec divin este acolo, în sufletul oamenilor, însă ei nu ştiu să-l foloseasca.

Eşti aici, in acest loc sacru, unde sufletul tău a cerut asta. Ai primit ceea ce avea el nevoie pentru a se umple cu lumină. Dacă te intrebi la ce a fost bună suferinţa prin care ai trecut îţi pot spune că ea a fost parte din Plan, că trebuia să treci prin ea, ca o formă de învăţare şi de purificare. Atunci, în suferinţa şi umilinţa trupului îţi vezi, de fapt, propria decădere şi întrezăreşti măreţia privitului spre Lumină. Dar pentru unii oameni, suferinţa devine de la sine o cerere, un fel de hrană. Ei se ataşează de ea, pentru că nu vor să privească lumina, îi sperie strălucirea ei. Vezi tu, pentru a păşi spre lumină este nevoie să ieşi de după zidurile construite în jurul tău. Aceste ziduri sunt iluziile: iluzia că eşti cutare şi cutare lucru, că reprezinţi ceva şi că ai drepturi, că ai o libertate şi o siguranţă. Dar toate aceste falsuri te impiedică să vezi cine eşti şi doar îndrăznind să păşeşti în afara zidurilor, dincolo de măştile puse în jurul tău, vei reuşi să vezi ceva din această comoară. Pentru asta este nevoie să fii tu, simplu, autentic, natural, să te goleşti de răutăţile şi de controlul pe care mintea şi „nevoile” le nasc în fiecare clipă. Eşti aici pentru că ai avut această îndrazneală de a urca. Dar sunt multe suflete care se mulţumesc să creadă că altcineva le face treaba şi le poartă povara şi că este responsabil de fericirea lor. Şi numesc acest lucru Dumnezeu. Dar Suflul Viu al Tatălui şi Mamei Divine este deja în ei şi se manifestă odată cu pâlpâitul sufletului spre lumină. Orice este atins de iubire, de acest soi de compasiune iraţională, mişcă acest Suflu în interiorul tău şi te ridică spre o Lumină din ce in ce mai clară, spre un orizont din ce in ce mai vast, mai neprihanit. Totul este conceput pentru miscarea sufletelor lor şi al întregului pământ. Nu numai ei suferă acum, ci şi plantele, animalele, toate fiinţele vii. Este casa în care trăiţi şi care v-a fost dată în grijă.

Pentru a simţi compasiune este necesar să vă apropiaţi de fărâma de nisip, de cel mai mic bob de sămânţă, de cea mai neînsemnată gânganie şi să vedeţi acolo, în interior, Suflul Celui Etern. La fel, privind în voi înşivă, simţind fiorul vieţii în cea mai mică celulă a voastră va veţi învia simţurile şi trăirile. Ceea ce voi numiţi minuni este acea normalitate care s-ar produce dacă învăţaţi să folosiţi ceea ce vi s-a picurat în interiorul vostru ca substanţă nemuritoare.