Vindecarea sufletului

Vindecarea sufletului

 

În ultima vreme, în visele lui Victor apăreau tot felul de imagini ale unor locuri şi oameni plini de lumină, bucurie, strălucire. Erau flashuri cu răsărituri și apusuri minunate, cu arbori înalți, plini de măreție, cu flori multicolore, cu chipuri zâmbitoare, ochi senini, blajini, luminosi. Era atîta pace și strălucire în aceste imagini, încît ar fi vrut ca acel vis să se întâmple, aievea, în viața de zi cu zi. Ceea ce vedea în oraș, acea rutină a unor întîmplari succesive, pline de securitate, griji, tensiuni și nemulțumiri transmise de oameni pe stradă, în magazine, la locurile de munca i se părea atât de îndepărtat de imaginile din vise, încât, de multe ori, îl cuprindea un sentiment de neîmplinire, de frustrare, de deznădejde.

 

Însă înțelegea ca tot ceea ce trăia în viața acelui oraș făcea parte din acest plan, din această lucrare dată lui pentru a ajunge la împlinirea visului. Intuiția îi spunea asta, să fie bun, milostiv și răbdător cu aceasta lume aspră, aproape dezumanizată. La locurile de muncă, pe străzi, chiar și în propriile case, oamenii erau urmăriți, scanati, verificati de propriile gînduri şi sentimente de către mașinării special concepute de Știința Minții. Doar aceasta iubire, aceasta stare de altruism și dăruire continuă putea să înconjoare ființa sa și a altora cu un val protector, prin care nu mai puteau trece nici măcar undele celui mai puternic aparat făcut de mintea omului. 

Cei care reușeau să se păstreze în acest flux înalt erau apăraţi nu numai de mașinăriile care scanau interiorul, ci și de gândurile, trăirile și emoțiile celorlalți oameni. Atunci când simțea că nu mai este în acest flux înalt, al energiei divine, Victor se simţea neputincios și începea să fie cuprins de frământări, tulburări, gânduri de incertitudine, de nesiguranță. Atunci chema, in sufletul său, energia vindecatoare, chema cu vocea inimii ajutorul ghizilor săi spirituali, ai spiritelor înalte, de lumină. Respira din ce în ce mai profund și privea, cu ochiul acela interior, cuprinzător a toate, în interiorul ființei sale, în labirinturile și profunzimile cămăruţelor şi celulelor sale. Știa ca scânteile acestor celule sunt sclipiri ale Duhului Sfînt lăsate acolo de Dumnezeu pentru ocrotire, îndrumare și vindecare. Acest flux înalt se menţinea mai ales atunci când ţinea gîndurile sub observare, nelăsându-se dominat de ele. 

Victor simțea că are o misiune specială, alături de alte suflete trimise pe pamant în aceste vremuri ale controlului Minții. Din când in când se întâlnea cu aceste suflete înfrățite nu numai fizic, ci şi la nivelul undelor, gîndurilor, viselor. În timpul meditaţiilor, rugăciunilor, apărea imaginea unor forme de lumină, asemănătoare ghizilor apăruți în timpul nopții, în visele sale. 

 

Într-unul dintre visele sale îi apăru imaginea unui loc idilic, înconjurat de păduri de brazi înalți, deși și verzi, aflat în imediată apropiere a unui lac cu ape pure, de o culoare albastră, asemenea cerului. În mijlocul unei poieniţe se ridicase o bisericuţă de lemn cu o arhitectură asemănătoare vechilor manastiri de la noi din ţară, cu structură, altar și o cupolă rotundă, făcută cu un bun gust desăvârșit. Bisericuţa era înconjurată de câteva căsuțe fără etaj, cu un interior rustic, simplu.  

Era ca un fel de tabără, cu construcții făcute din lemn, cu acoperiș din crengi tăiate și așezate simetric, astfel încât să nu permită apei să curgă în interiorul așezărilor. 

În această tabără erau cateva zeci de ființe imbracate in alb, bărbați, femei și cativa copii care se jucau cu animăluțe de gospodărie..

Putea simți liniștea și pacea din mișcările lor, din felul în care se priveau și se atingeau, plini de bunăvoință unul faţă de celălalt. Veniseră din structuri inferioare în care trăiseră și învăţaseră primele lecții, legate de iertare, bunăvoință, smerenie, acceptare și iubire a tuturor formelor de viaţă, de la cea mai mica gîză la oameni, plante, animale, ceruri, univers, toată Creația Lui Dumnezeu nemarginită şi nesfârșită.