Vindecarea sufletului 1

Vindecarea sufletului 1

Într-o zi, pe când se plimba într-un parc, Victor a rămas cu ochii ațintiți asupra unui copac timp de câteva minute. La început a simțit cum o liniște aproape nefirească îl face să se conecteze cu viața acelui copac, apoi a simțit furnicături de-a lungul capului, al brațelor, al picioarelor, ca și cum un val de energie i-ar fi traversat ființa fără niciun fel de bariere.. Pe măsură ce privea acel copac i se părea ca forma sa se schimbă, vedea un fel de dublură a lui, abia sesizabilă. 

Victor simțea că privește de undeva din spatele ochilor săi, de la nivelul unor ochi cu dimensiuni din ce în ce mai vaste, care contopeau toate formele într-una singură, nemărginită, nesfârşită, plină de culori şi de sunete minunate.

Pe măsură ce privea astfel, cu ochii minții, conturul acelui copac, simțea din ce in ce mai multă bucurie, iar sufletul său era cuprins de un sentiment de pace, de liniște și speranţă aproape inexplicabile. Ar fi vrut ca această senzație să nu se sfârșească, să dureze, acel sentiment îi aducea aminte de copilărie, de acele bucurii intense pe care le simțea în fața unor lucruri mărunte. 

Usor-usor, senzația de contopire se diminua, iar copacului i se vedeau din ce în ce mai mult formele inițiale, i se recăpăta aspectul lui material, de formă aflată în mijlocul altor forme. Victor revenea la “normal”, simţurile sale deveniseră dintr-o dată mai puțin ascuțite, văzul și auzul prindeau acum zumzetul obișnuit al străzii, al vocilor oamenilor. 

Își dădea seama că pentru un timp a trăit o experiență mistică, că i-a fost deschisă o fereastă pentru a vedea dincolo de vederea sa obișnuită și a simți în afara inimii sale organice lumea desăvârşită.