Aceste sărbători de iarnă, care ne bat la uşă, pot fi cu adevărat diferite. Asta nu pentru că suntem forţaţi să ne izolăm, ci pentru că cineva, acolo Sus, ne forţează să fim mai buni, mai iertători. Aceste noi vibraţii despre care se aude din ce în ce mai des sunt vechi de când lumea.
Din cînd in cand, un ciclu al Creaţiei se repetă şi oamenii sunt forţaţi să-şi amintească cine sunt cu adevărat: carne (trup) suflet şi spirit. De aceea, pentru unii dintre noi, această poveste cu moş Crăciun tras de sanie şi aducînd cadouri, deja miroase a învechit, asemenea unui palton ponosit găsit în vreun dulap şi de care te miri că l-ai purtat atîta vreme. Iluzia de a fi fericit printr-un cadou exterior, chiar dacă ambalat frumos, nu poate ţine la nesfârşit în faţa dorului de a primi singurul cadou autentic- naşterea lui Hristos în noi. De mai bine de două mii de ani circulă printre oameni o poveste atît de frumoasă despre iubire, încât noi, din frică şi neputinţă, am înlocuit-o cu cea a unui moş îngheţat, îmbujorat de fumul iluziei.
Povestea lui Hristos (Eliberatorul) este atît de frumoasă, încît nu poate încăpea în niciun ambalaj, oricît de măiastru ar fi fost lucrat. Este o poveste despre un sentiment dintre om şi Dumnezeu, dintre o fărîmă de nisip şi un munte măreţ. Hristos l-a adus pe om in stadiul de a fi munte, la rîndul lui, în momentul în care această poveste simplă îi intră în suflet şi nu mai vrea să iasă de acolo, de atîta dor de ea.
Să spunem poveşti despre Hristos şi naşterea Sa şi să o sărbătorim împreună, în noi înşine, pentru totdeauna.
