Cele trei arme pentru protecţia energetică

Cele trei arme pentru protecţia energetică

Pentru protecţie energetică oamenii folosesc cristale, mantre, rugăciuni, semne ale palmelor, ochilor, lumini, invocări. Tehnicile s-au rafinat, dependenţa de ele de asemenea.

Sunt insă şi oameni care nu folosesc nimic din toate acestea şi totuşi sunt greu de vampirizat sau atacat în vreun fel.

Aceşti oameni sunt in acel flux superior de energie dintr-o credinţă simplă, nemărturisită, că nimic nu li se poate întampla. Ei pur si simplu se incred cu toata fiinţa lor că de undeva, de acolo, de sus, cineva îi iubeşte cu toată fiinţa. Iar lor le este suficient.

Împreună cu această credinţa care le oferă cel mai bun scut de protecţie, aceşti oameni au si puterea de a oferi iubire si noncontrarietate. Ei nu răstălmăcesc cu mintea lor ceea ce este bun sau rău cu un om, ci cred cu seninătate că orice om este iubire, căci Dumnezeu se află acolo, in ei, la fel ca în noi toţi. Această lipsă de contrarietate nu lasă mintea să judece, să sape şanţuri care îngrădesc, etichetează, limitează. Nu lasă mintea să vorbească cu taişul ei, lasă doar sufletul să oblojească.

 

Aceşti oameni senini mai au şi o a treia arma care-i face imuni la a prelua răul in ei. Aceasta este fapta bună, milostenia, facerea de bine pentru altul, nevăzută, neauzită, neştiută de nimeni. Aşa cum spune în Scripturi, „niciodată să nu ştie stînga ce face dreapta”. Facerea de bine este legea divina coborîtă în om pentru a-l înălţa la stadiul de înger. Prin milostenie aprindem in noi o lumină ce ne este ocrotire, îndrumare, vindecare.

Şi protecţie înainte de toate.