Imunizarea corpurilor subtile

Imunizarea corpurilor subtile

Când noi vorbim de imunitate nu putem să ne referim doar la corpul fizic.
Există și o imunitate a corpurilor subtile, un scut de protecție care înconjoară structura fizică și îi oferă putere și vitalitate.
Imunitatea corpurilor subtile se face prin creșterea esenței și luminii interioare.
Liturghia este o astfel de imunizare la nivel de corp eteric și astral.
Liturghia dă omului o putere la nivelul centrilor superiori, aflați în strânsă legătură cu partea divină.
Corpurile subtile au nevoie de o altfel de hrană, iar liturghia este structurată pe formule, rugăciuni și psalmi care acționează subtil asupra lor.
Momentul culminant este pogorârea sfintelor daruri, sub forma luminii divine, cunoscută ca duh sfânt.
Păstrarea acestei lumini interioare este condiționată de sentimentele și conduita omului.
El ia parte la un legământ tainic, pe care îl poate respecta doar prin fapte bune, iertare și iubire față de întreaga Creație.
Sfintele Daruri oferă fiecărui suflet atăt căt trebuie pentru ca acesta să-și continue drumul spre starea desăvărșită, spre ceea ce este numit mântuire.
Sfânta Liturghie este vegheată de entități cerești, care țin slujba la un nivel subtil, accesibil doar în momentul unei stări interioare de pace și liniște depline.
Preoții astrali sunt cei care veghează împărtășania omului la sfintele taine.
Uleiul sfințit, pus pe buzele credinciosului, este un adevărat balsam tămăduitor și devine curat, pur, prin această atingere a suflării divine asupra lui.
Sfintele daruri și împărtășania întăresc într-un mod tainic întreg ADN-ul structurii eterice a omului și îl însuflețesc, îi dau viață și sens.
A le cunoaște cu mintea este imposibil, căci viața lor este doar în suflete smerite.