Suntem ceea ce gÂndim, vorbim, proiectĂm În afara corpurIlor noastre.

Suntem vibraţia instinctelor noastre, suntem energia apei, alimentelor şi aerului cu care ne hrănim

Bine aţi venit!

Omul paşeşte spre un nivel mai înalt de conştiinţă.

„Lucrarea” este o carte a unei conştientizări personale, a unei treziri la care toţi aspirăm ca suflete venite cu o misiune incredinţată de entităţile cereşti.

Cred mult in mesajul şi energia transmise de paginile unei cărţi. Nu ştiu dacă aceasta poate fi incadrată in vreo categorie anume, religioasă, spirituală, medicină alternativă, dar cu siguranţă are drumul ei. Îmi doresc să ajungă acolo unde trebuie, la cine are nevoie.

Resurse video & Articole utile

proiectii reflexogene ale organelor

Pune în mişcare energia prin reflexoterapie

Oamenii au acces la cele mai avansate forme ale tehnologiei, insă cu toate aceastea cei mai mulţi se plâng de oboseală şi extenuare fizică şi psihică. 

Suntem înconjuraţi de minuni ale tehnologiei pe care le manevrăm printr-un simplu buton, însa nu reuşim sa ne Citeşte în continuare 

Iertarea Sufletului Gabriel Socaciu

Spune iartă-mă de fiecare dată sufletului tău, el este poarta spre Divinitate.

În fiecare zi ai la dispoziţie o anumită cantitate de energie. Trebuie să fii conştient că ea se va împărţi la oamenii nepotriviţi din jur, la situaţii stresante, locuri incărcate negativ, vampiri individuali şi colectivi. Vei da o parte din energie când gândeşti, vorbeşti, te agiţi, mergi, lucrezi, te concentrezi, când judeci, invidiezi. Citeşte în continuare